Preluarea de către firma londoneză AIK Energy a vedetei-surpriză a importului și tradingului de gaze naturale din România ultimului an, Valahia Gaz, tranzacție aflată în prezent în analiza Consiliului Concurenței, ar duce la crearea unui jucător major al sectorului, care în iunie ar fi avut o cotă cumulată de peste 45% din totalul livrărilor de pe piața locală angro de gaze, fără cele ale producătorilor, relevă date analizate de Profit.ro.
Firmele care dețin deja platforme de tranzacționare a gazelor sunt Bursa Română de Mărfuri (BRM), OPCOM controlată de Transelectrica și Humintrade a fostului deputat PSD Mugurel Surupăceanu. Doar primele două sunt funcționale, iar imensa majoritate a tranzacțiilor angro se derulează la BRM, la OPCOM încheindu-se din când în când deal-uri cu cantități mici pe piața spot, pentu ziua următoare.
Prețul de închidere rezultat din tranzacțiile angro cu gaze derulate ieri în Punctul Virtual de Tranzacționare (PVT) din România pe Piața pentru Ziua Următoare de Gaze Naturale (PZUGN) administrată de bursa angro de energie OPCOM, cu livrare astăzi, a fost de 102 lei/MWh, în creștere cu peste 4% față de cel din urmă cu exact o săptămână.
Cei trei operatori de piețe centralizate de gaze naturale sunt OPCOM, Bursa Română de Mărfuri (BRM) și Humintrade SRL. Cel din urmă este deținut de fostul deputat și prefect PSD de Gorj Mugurel Surupăceanu, a obținut licență de la ANRE doar luna trecută și va activa prin intermediul portalului e-gas.ro.
România are în prezent două burse de gaze naturale înregistrate oficial, administrate de BRM și OPCOM, însă doar pe cea a BRM s-au derulat până acum tranzacții. Operatorul estimează că circa 90 TWh de gaze naturale vor fi tranzacționate la BRM în acest an, adică 75% din consumul la nivel național. În 2017, procentul a fost de 56% din consum, respectiv o cantitate de 67,7 TWh.
ANRE a pus în dezbatere publică un proiect de regulament și două proiecte de proceduri privind tranzacționarea pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), deși parlamentarii din Comisia de Industrii a Camerei Deputaților vor ca OPCOM să fie singura companie care să dețină licență de operare a bursei locale de gaze.
Bursa Română de Mărfuri (BRM) amenință că va acționa statul în judecată la forurile internaționale de justiție, dacă Parlamentul va aproba modificările propuse de Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, privind eliminarea BRM de pe piața platformelor centralizate de gaze naturale din România, transmite News.ro.
Întrebată dacă s-au majorat prețurile de vânzare a gazelor de către producători către furnizori după liberalizarea de la 1 aprilie, Mariana Gheorghe nu a dat un răspuns precis. "Au fost diferite tranzacții de vânzare, unele mai scumpe, altele mai ieftine. Când cererea a fost mai mare, și prețurile au fost mai mari", a declarat CEO-ul OMV Petrom.